Virgil Ierunca a rămas în memoria colectivă ca unul dintre reprezentanții de seamă ai exilului românesc în perioada comunismului, care, pe lângă scrierile sale critice la adresa regimului de la București, a fost și una dintre vocile inconfundabile ale postului de Radio Europa Liberă. Anticomunist convins, Virgil Ierunca a fost și un luptător împotriva uitării, povestind cu dedicație lumii occidentale despre modelele de curaj din România comunistă.

Virgil Ierunca și-a făcut debutul în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai prestigioase cotidiene din acea vreme. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, care va fi cenzurată imediat după apariția primului număr de autoritățile comuniste, în urma unui articol care erau criticate scrierile lui Stalin.

Virgil Ierunca părăseşte ţara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez. Pentru Virgil Ierunca exilul nu a fost un adăpost călduț, ci o oportunitate de a vorbi lumii întregi despre crimele și atrocitățile comise de regimul comunist de la București. Virgil Ierunca a refuzat să tacă, chiar dacă primea amenințări și era urmărit de agenți ai Securității, fiind un adevărat ambasador al binelui peste hotare. În denunţarea dictaturii comuniste din România, a scris numeroase articole în publicaţiile româneşti din exil despre teroarea comunistă. Nu a renunțat nicio clipă la cei care îndurau tortura acasă, fiind vocea celor care nu mai puteau vorbi. Pentru ei a continuat lupta.

În 1981, în exil fiind, publică volumul Fenomenul Piteşti (1981), în care arăta cum regimul comunist se folosea de teroare, ca instrument de distrugere psihică a deținuților politic. Memorabilă lucrare a muncii sale rămâne „Antologia ruşinii”, în care inventaria odele dedicate Ceauşeştilor de scriitori români aserviţi regimului comunist.