Uitat de politicienii de astăzi, Corneliu Coposu rămâne un model de fermitate și umanitate.

După o ucenicie exemplară alaturi de marele om de stat Iuliu Maniu, care i-a deschis apetitul pentru politică, ajunge să își petreacă 17 ani din viață în închisorile comuniste.

Probabil cea mai odioasă închisoare care și-a pus amprenta asupra lui Corneliu Coposu a fost Râmnicu Sărat. “Închisoarea tăcerii”, așa cum ii spunea Seniorul în interviuri, l-a ținut în tăcere totatlă timp de 7 ani, timp în care își spunea și scria trăirile în minte.

Închis alături de țărăniștii lui, Corneliu Coposu a luptat cu foamea, frigul și bataia ani la rând. Împreună au reușit să spargă tacerea închisorii și să comunice prin limbajul Morse, să iși spună, cu ajutorul peretelui sau al ațelor din îmbracămintea ruptă că trebuie să reziste.

Corneliu Coposu a rezistat tuturor încercărilor de “convertire” la comunism conduse de comandantul Vișinescu la Râmnicu Sărat, prin forțe interioare doar de el știute. După eliberare, a fost trimis în domiciliu obligatoriu și urmărit de Securitate la fiecare pas.

Desi supravegheat, Corneliu Coposu și-a continuat activitatea politică și în ilegalitate. Din aceasta postură, a reușit în 1987 să afilieze Partidul Național Țărănesc la Internaționala Creștin Democrată.

După Revoluție, Corneliu Coposu a devenit principalul lider al opoziției democratice, reînființând PNȚ-ul. A fost atacat în permanență de Ion Iliescu, care nu s-a sfiit să îi trimită pe mineri pentru a-i devasta casa Seniorului și sediul de partid, în timpul evenimentelor din 1990.