Iunie, 1914. Arhiducele Franz Ferdinand și soția sa, Sophia Chotek, sunt asasinați de tânărul Gavrilo Princip. Asasinatul pus la cale era aproape să nu se producă, dar șoferul cuplului face o manevră greșită și îi aduce pe cei doi în fața lui Princip.
Arhiducele scăpase mai devreme dintr-o altă tentativă de asasinat cu bombă. Restul e istoria știută. Dar era cursul evenimentelor cu adevărat inevitabil? Era lumea, precum spunea John Keegan, „însărcinată” cu „copilul” războiului? Este Germania singura vinovată - pentru „cecul în alb” acordat Serbiei și, mai departe, angrenarea în conflict?
În cartea sa, Christopher Clark reconstituie minuțios pașii care au dus la război în încercarea de a afla răspunsul la aceste întrebări, analizând lanțul de decizii (și reacții) care au făcut ca în doar câteva săptămâni, războiul, Marele Război, să devină o realitate.
„Apocalypse Now” nu este un film clasic de război. E o capodoperă care aproape și-a distrus creatorii în timp ce a fost făcută, care nu curge ușor, ci lovește brutal în spectator, purtându-l într-o călătorie nebună, atemporală, sfindând regulile normalității și trecând în logica unui vis care te trage înspre coșmar precum râul pe care călătoresc personajele principale.
Pornind de la cartea lui Joseph Conrad, „Heart of Darkness”, Francis Ford Coppola prezintă prin perspectiva războiului din Vietnam o călătorie spre întunericul uman. În timpul acestui război, Căpitanul Willard este trimis într-o misiune periculoasă în Cambodgia pentru a asasina un colonel rebel care a devenit un zeu pentru un trib local. Împreună cu o echipă, parcurge călătoria înspre tribul unde se află Colonelul Kurtz, trecând prin diverse scene de război, scufundându-se în rău absolut și în același timp în propria-i nebunie.
Filmul are mai multe straturi încărcate de mesaje, alegorii, metafore și motive. Poate fi o călătorie personală spre interiorul unde zace cruzimea pură a unui om măcinat de război, sau o prezentare a războiului ca o nebunie normalizată. Surf, iepurași Playboy, napalm, moarte, sacrificii ritualice și o călătorie în adâncul junglei. Toate aceste elemente compun un film care, deși a avut premiera în 1979, continuă să producă la fel de multe întrebări în mințile celor care îl văd. Cu cadre poetice, soundtrack semnat de trupa The Doors și cu actori precum Marlon Brano, Martin Sheen, Denis Hopper, Robert Duvall, Laurence Fishburne și Harrison Ford, filmul este considerat de către mulți critici ca fiind unul dintre cele mai bune făcute vreodată. Iar povestea realizării lui este un subiect de film în sine.
Alegerea lui Thom Yorke pentru a crea coloana sonoră a noului film remake „Suspiria” a fost surprinzătoare. Inspirat după filmul cult omonim din 1977, pelicula are un soundtrack cu o combinație între stilul clasic Thom din albumele lui single, cu sunete noi, formând un suspin.
Un amestec de melancolie și întuneric, melodiile sunt ceva nou din partea lui Thom, o ieșire din zona de confort, cum o denumește și el, dar în același timp o eliberare, pentru că i-a permis să uite de identitatea lui de solist/compozitor al trupei Radiohead și să se transpună în povestea filmului. Poveste care prezintă o fugă de sfârșit, o încercare de a trișa moartea, după cum și pune Thom în cuvinte.
Lansat vineri, 26 octombrie, albumul poate fi ascultat pe iTunes sau Spotify, dar vă recomandăm să ascultați și înregistrările Live for BBC Radio 6 Music ale pieselor Suspirium, Open Again și Unmade.
Săptămâna asta avem o recomandare „altfel” - expoziția artistului român Paul Mureșan, găzduită la Casa Forum până în 1 noiembrie.
Expoziția, realizată cu sprijinul MozaiQ, vorbește despre relația de cuplu, pornind de la relația cu iubitul său Cristi, dar atingând corzi sensibile pentru toți oamenii, fie gay, fie hetero.
Prin cele 23 de desene, Paul face privitorul să treacă prin toate etapele unei povești de iubire, de la prima întâlnire, la luptele interne, renunțarea la singurătate și la libertate și la bucuria unei vieți în doi.
Expoziția poate fi vizitată la Casa Forum de luni până vineri, între orele 17 și 20.
Un tirist îți intră noaptea în restaurant și îți spune că ramenul tău nu e așa bun. Ce faci?
Până te mai gândești, aruncă un ochi peste ce face Tampopo, personajul eponim al filmului, pentru a ieși din dilemă.
Filmul poate fi o comedie, un film despre ramen și mâncare (sau nu chiar), un noir, un western, poate mai mult o poveste de dragoste erotică. Sau poate doar pe jumătate.
Greu de identificat toate ingredientele și de pus într-o rețetă. Poate încercați voi, eu unul mă întorc la Tampopo pentru încă o porție.
Mai mult decât orice, filmul este despre cum toată lumea are nevoie de ajutor și cum nu trebuie să avem curajul lui Tampopo pentru a putea face parte din ceva minunat.
Bon appetit, minna-san!
🎧 Recomandarea muzicală a săptămânii este albumul Late Night Tales creat de producătorul danez Trentemøller.
Seria "Late Night Tales" este una dintre cele mai reușite colecții de compilații muzicale din toate timpurile. Fiecare editie este curatoriată de câte un artist, majoritatea având printre piesele preferate ale lor un cover, totul încheindu-se cu o scurta povestire narata de actori britanici (printre aceștia - Will Self și Benedict Cumberbatch)
Atmosfera albumelor e de audiție intimă, un mixtape creat pentru o persoana iubită sau o emisiune perfecta de radio la ore târzii.
Playlist: YouTube.
Rusia - o țară a cărei parcurs istoric a influențat fundamental parcursul României - a revenit în ultima vreme în atenția publică, încercând să-și
recâștige poziția între liderii mondiali.
Între suspiciuni de propagandă anti occidentală, implicare mascată în conflictele interne din țări vecine și promovarea mișcărilor separatiste,
evoluțiile politice de la Moscova țin lumea întreagă în tensiune.
Pentru a înțelege modul în care reacționează Moscova față de Vest sau de Est, față de schimbările din societatea modernă, sau de evoluțiile politice globale, trebuie să înțelegem efectul celor o mie de ani de istorie care au modelat modul în care poporul rus și liderii săi s-a raportat la exterior.
Martin Sixsmith, fost corespondendt BBC la Moscova, cunoscător al culturii, istoriei și limbii ruse, corelează evenimentele istorice cu modul în care aceastea au afectat construcțiile sociale și politice din Rusia, trasând în cartea sa o posibilă cheie de înțelegere a acestui adevărat fenomen.
🎬 Film-șoc din multe puncte de vedere, „Paradisul...” e povestit prin salturi înainte și înapoi prin cronologia poveștii, fără a fi zăpăcitor și nici forțat-avangardist.
Povestea urmărește durerea și tensiunile unui cuplu atipic - un ateu fervent cu înfățișare de pustinic rus și o blondă tatuată din cap până în picioare. Deși pare că aparțin unor lumi diferite, protagoniștii se iubesc cu pasiune, iar când lucrurile stau să se dezintegreze, se rănesc reciproc cu aceeași pasiune.
Ingredientele filmului nu sunt noi ori spectaculoase - dragoste, pierdere, parteneri aparent incompatibili -, dar senzația pe care o transmite, care smulge spectatorul de dincolo de ecran și-l face să trăiască în film este remarcabilă.
Trăim într-o lume care se compune, mai mult ca oricând, din imagini și colaje, o lume care vrea cu tot dinadinsul să ne „arhiveze” amintirile clipă de clipă.
Protagonistul romanului, pierzându-și memoria, încearcă să-și recompună copilăria și adolescența recurgând la imagini și sunete care să-l ducă acolo. Avem, așadar, un roman ilustrat, înțesat de benzi desenate, articole din ziar, transcrieri de emisiuni radiofonice și tot ce ar putea provoca declicul memoriei.
Călătoria este dublă - pentru Yambo, personajul cărții, la capăt este regăsirea. Pentru noi e aventura în care-l însoțim.
🎧 Soundtrack-ul unui film e un strat important al poveștii. Aduce nuanțe pe care altfel nu le vezi. Vă invităm să ascultați melodiile care contribuie la povestea din filmul „Charleston”, probabil cel mai bun soundtrack al unui film românesc din acest an.
▶ La Casa Forum a rămas pe repeat mult timp după ce am proiectat filmul.
Disponibil (și) ca playlist pe YT:
Recomandarea de săptămâna 6-12 august este filmul documentar „Winter on Fire”, despre protestele - transformate în revoluție - din Ucraina (iarna 2013/2014).
Documentarul este o mărturie - pe alocuri sfâșietoare, pe alocuri plină de speranță - a rezistenței spiritului uman, a unității în fața nedreptății și a credinței nestrămutate în libertate. Documentarul este o mărturie - pe alocuri sfâșietoare, pe alocuri plină de speranță - a rezistenței spiritului uman, a unității în fața nedreptății și a credinței nestrămutate în libertate.
Leonard Cohen este pentru cei mai mulți dintre noi cântăreț. În realitate el a fost un poet care și-a pus versurile pe muzică. Creațiile lui, în special în această colecție de poezii, sunt intime, senzuale, meditative și contemplative.
Volumul „Book of Longing” din 2006 este rezumatul a 20 de ani de căutări interioare și ezitări, fiecare poem fiind însoțit de ilustrațiile lui Cohen. Enjoy. :)
The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy (Ghidului autostopistului spre galaxie) este o satiră despre oameni, ambalată într-o poveste cu extratereștri înmuiată în umor englezesc și pudrată cu absurd măcinat.
Cartea este primul volum dintr-o trilogie în cinci părți (sic!) din care aflăm, printre altele, că oamenii sunt doar a treia cea mai inteligentă specie de pe pământ, că poezia Vogonilor poate cauza hemoragie internă publicului sau că cea mai bună băutură din univers este „Pan Galactic Gargle Blaster”, a cărei efecte sunt similare cu „a avea propriul creier sfărâmat de o felie de lămâie învelită în jurul unui lingou de aur”.
„Ghidul...” este ușor de citit, plin de umor original, iar pentru cei care se încumetă, se recomandă versiunea în limba engleză, pentru savoarea jocurilor de cuvinte și subtilitățile de limbaj, în care o băutură este „not quite unlike tea”, iar navele atârnă în aer “in much the same way that bricks don’t”.
🎧🎷 Abia ce s-a terminat Festivalul de Jazz de la Gărâna, iar unele senzații încă ne circulă pe sub piele, în special set-ul supergrupului format din duo-ul jamaican Sly & Robbie și trompetistul norvegian Nils Petter Molvær, acompaniați de Eivind Aarset și Vladislav Delay. Albumul Nordub e o fuziune de ritmuri reggae și dub cu sunetul inconfundabil al trompetei lui Molvær. - YouTube
🎬 ”In the loop” („Scuze, am pornit războiul” - 2009), prima noastră recomandare de film e o comedie acidă și inteligentă despre o situație de criză diplomatică. Câteva cuvinte neinspirate ale unui secretar de stat britanic generează reacții în lanț, atât din partea aliaților americani, cât și din interiorul guvernului britanic, aducând ambele nații la limita unui război pe care aproape nimeni nu și-l dorește, de fapt. Pe lângă umorul cinic, taios, specific britanicilor o să găsiți și cele mai creative mostre de înjurături care au văzut o sală de cinema. Acțiunea filmului urmărește personajele serialului britanic “The thick of it” (2005-2012), dar nu trebuie să fiți neapărat familiarizați cu acesta ca să vă puteți bucura pe deplin de el. Info: IMDB.